Singura...
In autobuz ma asez langa o batrana. Se cufunda in scaun si se uita lung. Fata ii e brazdata de riduri adanci insa ochii ii stralucesc ca doua cristale.
Imi intorc privirea si ma uit pe ferestra. Nu vad nimic din tot ce e afara. Ma uit in gol.
Ma simt ciudat. Merg pe trotuar si incerc sa ma gandesc la ceva. Fulgii pica zici ca se intrec iar mie imi apare o lacrima in ochi. Un copil se joaca in zapada. Ma vede si se uita mirat la mine. Ma opresc. Se opreste. Se indreapta spre mine si isi duce manuta umeda catre ochii mei. Mii sterge. Ma saruta pe obraz si pleaca.
Ajunsa acasa trantesc cheile pe birou si ma asez in pat. Privesc in gol. Sunt confuza. As dormi...nu vreau.
Ma gandesc la ce am vazut azi...o batrana, un copil. Ce sunt eu? Cat sunt de mare? Am fost precum acel "tanc" ce se zbenguia prin zapada. Voi ajunge ca acea batranica? DA..sigur...Dar ce voi face pana atnci? pe cine voi avea aproape?
Prea multe intrebari, prea putine raspunsuri.
Ma asez pe perna si incep sa visez.
Totul se cufunda in ecoul tacerii mele.
marți, 16 februarie 2010
Cum am fost? Cum o sa fiu?
Publicat de Ana la 11:58
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
suntem daor niste fiinte trecatoare...si desigur o sa ne vina si timpul, insa ceea ce conteaza este ce facem in aceasta viata.Ce lasam in urma?Oare isi vor aminti de noi?
Sau poate vrei sa traiesti inchis..inchis in sufletul tau desigur, si doar astepti ca cineva sa iti lumineze fata, gandul, sufletul...
Da...dar nu asta vreau. asta vreau sa subliniez. Nu vreau sa traiesc inchisa in mine. am nevoie de comunicare
Trimiteți un comentariu