libertate?

Libertatea...descătuşarea gândurilor mele, din războiul ce are loc în fiecare zi în adâncul meu.
Eliberarea la care visez de mult...şi doar atât.Mă aflu în trenul vieţii ce mă duce încet,încet în lagărul de unde nu voi mai scăpa.Imaginea tuturor lucrurilor pe care le detest se proiectează ca nişte diafilme pe retina ochilor mei.Nevoia de a-i închide mă copleşeşte.Sunt singură în compartiment şi devin claustrofobă.Simt cum mirosul temerilor mele îmi învăluie nările.Gura parcă îmi e cusută cu firul tăcerii pe care nu îl pot descoase.şi aş vrea...cât mi-aş dori să pot să ţip de fericire, să vorbesc cu cineva care să mă înţeleagă. Înăuntrul meu este un continuu zbucium ce îşi doreşte să iasă,să se afirme.E gălăgie în afara compartimentului.O gălăgie pe care parcă o simt în fiecare parte a trupului meu...ca şi cum m-ar învălui un sentiment ucigător de teamă.Sunt un milion de controlori acolo...Dar nu am bilet.Nu am vrut să am.Nici măcar nu vreau să ajung la destinaţie.Mă gândesc la faptul că nu voi putea să înţeleg ce înseamnă cu adevărat fericirea sublimă, libertatea gândului meu şi modelarea trupului după suflet.
Compartimentul îmi e asaltat de oameni ce vin şi pleacă. încet, încet încep să obosesc.Pleoapele îmi pică asemenea unor cortine grele, iar genele îmi sunt spălate de cel mai curat lucru al unui suflet:o lacrimă ce se naşte din setea de libertate a acestuia.Dar fericirea mea unde e?Unde e libertatea mea?Nu vreau să fiu prinsă în acea închisoare din cauza războiului pe care îl poartă sufletul şi trupul meu.O luptă strânsă în care trupul îmi învăluie sufletul ce se sufocă neajutorat.Vreau să îl eliberez înainte de a-i despărţi acest lagăr oribil.Vreau să înţeleagă cât de frumos pot supravieţui împreună.Asemenea unor dansatori de balet ce se pierd în mişcări lente, ce trăiesc cu pasiune, ca şi cum ar fi ultima clipă a vieţii lor...Gândurile mele sunt îndreptate către noi răsărituri...păsările ce zboară lin către dragul meu soare...iar luna, luna e ca o mireasă înconjurată de milioanele de stele. Mă gândesc, oare nu cumva soarele e dragul său?...iubitul său soare...Dar nu se pot întâlni.De ce îmi simt trupul soare şi sufletul lună?
Deodată trenul se opreşte.Face un popas în dreptul unui câmp imens.
Las bagajele şi încep să alerg.Războiul ce se dă în adâncul meu se opreşte.Pentru o clipă simt libertatea.Ce reprezintă ea?Libertatea e zâmbetul ce nu tinde să dispară,bucuria ce nu vrea să îţi părăsească ochii, liniştea sufletului ce îţi captează trupul. Şi deodată m-am hotărât să părăsesc trenul.Să nu mă mai întorc acolo.Să îmi las trecutul în urmă.Să scap de inhibiţii, să îmi trăiesc libertatea la superlativ. Încep să cred că într-o bună zi, soarele şi luna se vor întâlni, încep să cred că trupul îmi va invita sufletul să danseze, vor fi asemenea balerinilor, voi trăi fiecare clipă precum ar fi ultima.
Iar voi, restul, nu vă lăsaţi conduşi în acest lagăr,unde spunem adio tuturor fără să ştim cu adevărat ce înseamnă fericirea, libertatea de a simţi cum sufletul trăieşte în armonie cu trupul, formând un dans al fericirii infinite.